Cutii INTERCEPT®
Protecţie împotriva coroziunii cu ajutorul cutiilor ce utilizează tehnologia INTERCEPT®

Tehnologia:
Tehnologia INTERCEPT® brevetată internaţional a fost dezvoltată pentru a proteja cu grijă toate tipurile de materiale în toate condiţiile climatice şi sub toate influenţele de mediu. Efectul său pe termen lung, premiat, este dovedit de peste 20 de ani, în aplicaţii diverse. În plus faţă de efectul lor protector extraordinar, produsele INTERCEPT® nu emit gaze chimice şi se pot recicla; de asemenea, respectă toate cerinţele privind siguranţa la locul de muncă.
Cutiile:
SSI SCHAEFER utilizează acum această tehnologie pentru prima dată în fabricarea cutiilor modelate prin injecţie. Acestea oferă protecţie de încredere împotriva coroziunii distrugătoare, mai ales pentru metale, componente electronice şi aplicaţii ESD. Aceasta indiferent dacă bunurile sunt transportate şi depozitate pe mare, în aer sau la sol. Alt beneficiu: Pentru că nu mai este necesară intreținerea unor elemente, de exemplu prin ungerea lor cu ulei, folosirea cutiilor proiectate special pentru utilizare multiplă reduce costurile de procesare şi simplifică procesele − chiar şi în condiţii extreme de utilizare şi depozitare.
Avantajele
- Protecţie de încredere împotriva coroziunii distrugătoare
- Nu mai este necesară intreținerea elementelor, de exemplu prin ungerea lor cu ulei
- Reduce costurile de procesare şi simplifică procesele
- Se pot utiliza în condiţii de depozitare extreme
Pentru cutiile cu tehnologia INTERCEPT® proiectate pentru utilizare pe termen lung, SSI SCHAEFER garantează eficienţă pe o perioadă de 5 până la 15 ani. Conform cerinţelor tehnice, în plus faţă de cutiile modelate cu spray, furnizăm şi inserţii formate în vid sau inserții fabricate.
- Yes, I'm interested!
-
If you would like further information, please click here.
- Brochure download
-
- ESD containers with INTERCEPT® technologyPDF Download




